Bucureşti/Articole/Festivalul Strada Armenească, unic în București [PROGRAM COMPLET]

Articole

Festivalul Strada Armenească, unic în București [PROGRAM COMPLET]

Primul weekend al lunii august transformă buricul Capitalei într-o zonă specială pentru armeni, în carul Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România.

Între 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. Concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie sunt doar câteva dintre surprizele cu care sunt așteaptați vizitatorii.

Sursă: facebook.com/FestivalulStradaArmeneasca

Nu lipsesc nici bucatele speciale, cafeaua la nisip sau lucrurile tradiționale care vor putea fi cumpărate din bazarul special organizat pe Strada Armenească, bazar care adună bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească.

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.

program - complet

Comentarii

Lasă un comentariu

Te rugăm să scrii clar și fără a folosi un limbaj ofensator sau obscen.
Suntem mari fani ai bunului simț.