Home Calatorii 3 idei cu ajutorul cărora să te teleportezi imaginar în locuri îndepărtate 

3 idei cu ajutorul cărora să te teleportezi imaginar în locuri îndepărtate 

by GetLokal.ro

Starea de bine dată de călătorii și explorarea locurilor noi are mereu un efect pozitiv. De cele mai multe ori, doar un concediu poate îmbina elemente care să contribuie la relaxarea noastră totală. În medie, pentru angajații obișnuiți, acest lucru se întâmplă o singură dată pe an. Din fericire, există câteva artificii prin intermediul cărora să ne putem transpune în alte locuri doar cu ajutorul imaginației sau tehnologiei. Această practică poate contribui la o stare de bine pe termen lung și o productivitate crescută în direcția profesională, dar și pe plan personal. Iată câteva idei atât de simple, încât ar fi păcat să nu le testezi. 

Învăluirea în arome

Nu fără un motiv întemeiat sunt mirosurile unele dintre cele mai puternice declanșatoare de amintiri plăcute. Așa cum anumite arome vor fi mereu caracteristice unei perioade din viața noastră (cu precădere copilăria), în același fel putem apela cu intenție la arome, pentru a ne aminti de un loc în care am fost, sau pentru a ne imagina unul încă neexplorat.

Aromele puternice din gama de parfumuri arabesti cu siguranță vor stârni impresii clare asupra exotismului și stilului de viață oriental. Aromele proaspete și naturale din uleiurile esențiale pure te pot teleporta în cele mai adânci colțuri ale naturii, iar dacă preferi unele condimente, e foarte ușor să te transpui chiar și în cele mai îndepărtate destinații.

Gastronomia în acțiune 

Fiecare țară și zonă geografică are propriile preparate cu care se mândrește, iar turiștii sunt cei care mereu preferă să guse mâncăruri autentice atunci când călătoresc. Odată ce ai gustat un fel nou de mâncare, acesta va fi asociat mereu cu locul respectiv. Reproducerea exactă a preparatului este dificilă din cauza diferențelor dintre ingredientele de bază, dar nu imposibilă. Dacă respecți rețeta și alegi ingredientele cât mai apropiate de cele originale, s-ar putea să ai o surpriză plăcută.

Folosește-te de ierburi aromatice, condimente și îndulcitori naturali pentru un rezultat cât mai apropiat. Microplantele sau sosurile specifice sunt și ele folosite nu doar pentru un aspect complet, ci pentru o aromă unică. Marile lanțuri de magazine au anumite perioade dedicate unei anumite zone gastronomice, tocmai în ideea de a reproduce cât mai bine cele mai populare gusturi (mediteranean, asiatic, indian, american). 

Cele mai citite articole

O altă variantă pentru a te simți în cu totul altă parte prin intermediul mâncării este să alegi magazinele străine de la noi din țară, care nu au pe raft decât produse importate, autentice. Aceeași soluție o folosesc și cei plecați în străinătate, care frecventează magazinele românești din apropiere.

Cultură și evenimente 

Atunci când știm să folosim tehnologia în avantajul nostru, multe lucruri uimitoare se pot întâmpla. Evenimentele culturale de mare interes pot fi transmise și virtual, în așa fel încât cei aflați la mare distanță să se poată bucura în timp real de aceste manifestări. Unele dintre cele mai populare obiective turistice au opțiunea de a fi vizitate online în tururi 3D. 

Muzee, clădiri de interes național, piramide sau obiective turistice, majoritatea oferă opțiunea unei descoperiri în linii mari, din confortul casei. Capitolul evenimentelor este și el în continuă adaptare. Evident că de la distanță nu vei putea socializa și interacționa cu cei prezenți, dar ai ocazia să acumulezi cunoștințe și să asculți povești de succes ca și cum ai fi acolo.

În plus, mai există și evenimentele realizate la nivel global al căror concept este reprodus și la nivel local, astfel că poți participa la un eveniment organizat la fel ca în Statele Unite, doar că la tine în oraș, cu subiecte de interes pentru tine.

Timpul limitat, bugetul dedicat altor priorități sau pur și simplu starea de spirit, nu sunt mereu prietenii călătoriilor. În astfel de situații, alege ca măcar imaginar să te muți, pentru o oră sau două, în locul în care ți-ai dori să fii. Utilizând soluțiile de mai sus, poți reuși acest lucru și vei descoperi că o ocazională evadare din ritmul obișnuit te poate face să-ți reconsideri prioritățile și timpul liber. Experimentează și, dacă ai ocazia, planifică să mergi propriu-zis în locul cu care te-ai familiarizat din confortul casei tale. 

Sursa Foto: Pixabay

Cele mai citite articole

You may also like

banner desktop banner mobil