Home Ne place Cum alegi covorul potrivit pentru living

Cum alegi covorul potrivit pentru living

by GetLokal.ro

Livingul este spațiul în care familia se strânge laolaltă, fie în timpul zilei pentru socializare, fie seara, pentru un film bun. De multe ori, este și locul potrivit pentru a primi musafirii, și, de aceea, trebuie să fie permanent aranjat și pus la punct. 

Piesa centrală de decor din living este, de obicei, covorul, un element nu doar funcțional, ci și cu valoare estetică ridicată. Chiar dacă locuința beneficiază de încălzire prin pardoseală, un covor aduce ideea de căldură, confort și familiaritate, și atrage privirile prin amplasament, culoare, dimensiuni sau țesătură.

Cum faci să alegi cel mai potrivit covor pentru living? Iată câteva sfaturi în acest sens. 

Amplasarea covoarelor: ține cont de dimensiunea camerei 

De obicei, zona livingului sau a sufrageriei îndeplinește mai multe funcțiuni: de socializare, servit masa, eventual, un spațiu amenajat ca zonă de lucru sau de joacă pentru copii. 

Dacă dispui de o suprafață mare a livingului, este bine să delimitezi fiecare dintre aceste porțiuni cu destinație specifică. De exemplu, într-un living generos de tip open space, mobilierul dispus aproape de perete poate face spațiul să pară subdimensionat. Dacă, în schimb, așezi anumite piese centrale, de exemplu canapeaua cu două fotolii, mai departe de perete, vei crea o zonă distinctă de socializare, iar camera va părea mai spațioasă și va căpăta aspectul confortabil pe care îl dorești. 

Când faci alegerile pentru piesele din living ține cont, în primul rând, de rolul acestor spații diferite din încăpere, deoarece le poți delimita cel mai ușor cu ajutorul unor covoare distincte. Într-un living mic, poți opta pentru covor doar în zona de socializare.

Covorul poate acoperi, parțial, suprafața

Într-un interior modern, multifuncțional, de tip open space, regula care spunea că trebuie să alegi covorul în funcție de dimensiunea totală a camerei nu se mai aplică neapărat. Din contră, recomandările specialiștilor în design interior sunt ca un covor să acopere doar 40-50% din suprafața camerei, pentru a permite ca spațiul să fie împărțit în mod echilibrat și decorul să rămână aerisit. 

Poți folosi covoare de dimensiuni și chiar texturi diferite în spațiile deschise, pentru a delimita zonele distincte pe care le-ai creat: cea de servire a mesei, cea de socializare, cea de joacă pentru copii sau de lucru, unde se află un birou.

Dacă dorești, însă, ca un covor să acopere toată suprafața, optează pentru unul simplu, minimalist, cu un design interesant, care creează mai mult impresia de mochetă. 

Într-un living mic, covorul va deveni punctul focal principal în încăpere, va atrage privirile și va „lega” cromatic întregul ambient. 

Cum amplasezi covoarele

Dacă te bucuri de un spațiu generos, compus din living și bucătărie în concept open space, folosește covoare din materiale și texturi diferite. Ia în calcul și varianta unor carpete de dimensiuni mai mici, pentru a le poziționa strategic, de exemplu, în zona bucătăriei sau în spațiul de la intrarea în apartament.

Cele mai citite articole

Într-o încăpere de dimensiuni mai mari, cum este livingul, un covor va contrabalansa vizual efectul dat de obiectele masive de mobilier-biblioteca sau canapeaua, pentru ca fiecare să se pună, reciproc, în evidență

Armonizează covorul cu pardoseala

Atunci când faci alegerea covoarelor, ai grijă ca ele să se armonizeze cu tipul de pardoseală. Cel mai bine, pui în evidență covorul dacă lăcuiești parchetul în nuanța potrivită, astfel ca totul să fie în armonie. 

Finisajele moderne permit să dai parchetului un aspect în tonuri diverse, de bej, crem sau nuanțe închise. Printr-o astfel de alegere, vei scoate și mai bine în evidență specificul mobilierului și al covorului, pentru ca totul să capete o notă unitară. 

Dimensiunea covorului

În general, dimensiunea și forma covorului se aleg proporțional cu spațiul pe care vrei să-l decorezi și cu felul în care sunt dispuse elementele din interior. Ține cont de procentul de maxim 50% din suprafață și alege covorul în funcție de preferințele tale de culoare, de design și material, pentru a conferi o structură unitară în living.

Într-un living de dimensiuni mai mici, un covor în culori vii, îndrăznețe sau cu un design floral ori geometric, chiar dacă este mic, va atrage atenția asupra sa și va da impresia de spațiu mai mare, aerisit. Pe de altă parte, dacă livingul este mai generos, un model simplu, într-o singură culoare, conferă unitate întregului ansamblu.

Materiale și texturi

Un covor este o investiție pe termen mai îndelungat și e important ca materialul să fie pe gustul tău. Dacă iubești materialele și texturile naturale, cumpără covoare țesute, pe care le găsești în magazinele specializate. Alege materiale de calitate, plăcute la atingere și covoare moderne pentru casa ta, pentru a te bucura cât mai mult de senzația plăcută oferită de acestea. 

Dacă ai animale de companie, alege texturi rezistente, care nu rețin murdăria și care se întrețin ușor. Sunt ideale cele cu fir scurt, care se curăță cu ușurință. Pentru familiile cu prunci, sunt mai bune covoarele din lână, cu fir mai gros, sau chiar din blană naturală. Nu uita, însă, că tot ceea ce vrei să obții în living este senzația de confort pe care să o ai la atingerea covorului, deci, este important să alegi produse de cea mai bună calitate.

Sperăm că aceste idei te vor ajuta să te decizi în privința culorilor, a texturilor și a dimensiunilor potrivite pentru covorul potrivit din living, iar, dacă ai nevoie și de alte decorațiuni sau de mobilă, le poți găsi pe motorul de căutare FAVI, aici: https://favi.ro/.    

Sursa foto: https://favi.ro/produse/p/covor-mint-rugs-nomadic-dream-160-x-230-cm-crem?v=1305645

 

Cele mai citite articole

You may also like