Atunci când ești proprietarul unei mașini, automat, vei avea nevoie de un service auto la care să apelezi oricând ai o problemă de rezolvat. Indiferent că este vorba despre revizia periodică, de intervenții, atunci când mașina nu funcționează în parametri normali, sau de reparații în cazul unor accidente, service-ul auto la care mergi trebuie să fie unul de încredere. Află, în continuare, care sunt cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un service bun.
1. Oferă garanție
Orice intervenție asupra mașinii tale trebuie să fie acoperită de garanție. În funcție de politica internă, service-ul poate oferi garanții diferite pentru piesele auto montate, pentru manoperă sau pentru serviciile de vopsitorie. Înainte de a lăsa mașina pentru reparații, întreabă care sunt garanțiile de care vei beneficia.
2. Este acreditat de producătorul mașinii tale
Dacă, de exemplu, ai un Mondeo, este recomandat să mergi la un service acreditat de reprezentanța Ford. În acest fel, vei avea certitudinea că toate intervențiile de care beneficiază mașina respectă cerințele producătorului. De asemenea, revizia periodică este necesară pentru menținerea garanției la autoturismele noi cumpărate.
3. Lucrează cu piese originale
Nu îți dorești ca pe mașina ta să fie montate piese fake sau care nu sunt de calitate. Elimină, din start, orice service auto care nu respectă această condiție, deoarece, poate fi de-a dreptul periculos să îți repari mașina acolo. Orice piesă auto care nu întrunește condițiile de siguranță și de calitate impuse de producător poate duce la grave accidente auto, care se pot solda chiar cu pierderi de vieți omenești. Solicită certificate de garanție și factură pentru orice piesă montată pe mașină.
4. Are mecanici bine calificați
Cele mai citite articole
Degeaba sunt piesele originale și de calitate dacă persoanele care le montează nu sunt profesioniste. Această situație este la fel de gravă precum montarea de piese fake. Asigură-te că mecanicii care se vor ocupa de mașina ta au diplome de calificare în domeniu și au destulă experiență să ofere servicii de calitate.
5. Oferă mașină de schimb
În funcție de complexitatea intervențiilor de care are nevoie mașina ta, poate rămâne în service chiar și o săptămână sau mai mult. Pe toată această perioadă, vei avea probleme cu deplasările personale, mai ales, dacă nu ești obișnuit cu transportul în comun. Alege un service care îți oferă mașina de schimb pe toată perioada reparațiilor. Este un motiv în plus pentru a fi sigur că este interesul celor de la service să minimizeze durata reparațiilor.
6. Oferă consultanță și programare online
Pentru a duce mașina la service, este nevoie de completarea unor documente. Alege un service care îți oferă acest serviciu online, pentru a evita deplasările inutile și timpul petrecut în recepție. De asemenea, orientează-te spre un service care îți poate oferi, online, toate informațiile referitoare la prețuri, la procedura de predare-primire a mașinii, eventual, la recuperarea sumelor de la asigurător.
7. Lucrează cu asigurătorul tău
Dacă ai încheiată o poliță CASCO la o anumită companie de asigurări, verifică dacă service-ul auto are decontare directă cu acesta. În acest mod, te vei asigura că, în cazul unor daune care necesită anumite cheltuieli, service-ul le va acoperi, urmând să recupereze banii direct de la compania de asigurare. În caz contrar, va trebui să suporți tu toate cheltuielile, iar, apoi, să alergi pentru recuperarea prejudiciului.
8. Are un sistem digitalizat bine pus la punct
Deși, este responsabilitatea ta să te preocupi de îngrijirea mașinii, este mult mai comod să ai un service auto care să te anunțe de fiecare dată când este momentul să faci revizia periodică sau să schimbi filtrele de aer. Având un sistem digitalizat, vei putea fi anunțat automat printr-un mesaj, când este momentul să faci o vizită la service.