După ce s-a calificat lejer dintr-o grupă în care au mai fost înscrise și Borussia Dortmund, FC Sevilla și FC Copenhaga, Manchester City își va continua drumul către un vis, deocamdată, neîmplinit. Este vorba despre cucerirea Ligii Campionilor, competiție care lipsește din vitrina formației lui Pep Guardiola. “Cetățenii“ nu renunță, însă, la obiectivul lor suprem și promit să lupte din nou, și în acest sezon. De ambițiile lor ar putea profita și pariorii!
Ce argumente are Manchester City în acest sezon de UCL
Mai mult decât oricând în trecut, City pare pregătită să cucerească trofeul Ligii Campionilor. Investițiile uriașe, valoarea managerului, valoarea lotului de jucători, dar și experiența ultimelor sezoane sunt unele grăitoare cu privire la aspirațiile clubului din Manchester. Iată care sunt toate argumentele “cetățenilor“ pentru cucerirea trofeului:
- Pep Guardiola – ajuns la 51 de ani, Guardiola încă nu a reușit să le aducă celor de la City toată gloria la care aceștia visau atunci când l-au numit manager. Pep a câștigat patru titluri în Premier League, din 2016 încoace, precum și o mulțime de alte trofee interne. El nu a cucerit, însă, Liga Campionilor. Nici cu Bayern Munchen nu a cucerit cel mai important trofeu continental, pe parcursul celor trei sezoane petrecute în Bavaria.
Astfel, singurele sale reușite din această categorie rămân cele din 2009 și 2011, pe când era manager la FC Barcelona. Cu toate acestea, Guardiola rămâne un perfecționist și un manager de top, extrem de ambițios. Cu certitudine, el se va concentra la maximum pe Champions League, în acest sezon.
- Poziționarea bookmakerilor – englezii de la Manchester City sunt și favoriții bookmakerilor pentru cucerirea actualei stagiuni a Ligii Campionilor. Oamenii lui Pep Guardiola au cota 2,75 pentru un succes final în cea mai tare competiție fotbalistică europeană. Prin comparație, campioana en-titre Real Madrid are cota 11,00. Selectează-ți favorita la trofeu și alege să pariezi pe Champions League, profitând de cotele excelente. Nu uita că acestea se pot modifica, pe parcursul desfășurării competiției!
- Experiența lotului – eliminarea dureroasă suferită în primăvara lui 2022, în fața celor de la Real Madrid, a fost un episod care cu siguranță i-a marcat pe Kevin De Bruyne, Joao Cancelo, Ruben Dias sau Phil Foden. Aceștia suferiseră o altă dramă în 2021, atunci când au pierdut finala disputată contra lui Chelsea. În ciuda acestor eșecuri, oamenii lui Guardiola par chiar mai pregătiți decât oricând să cucerească trofeul în acest sezon. Mai ales că mai au un argument extrem de solid!
- Erling Haaland – este vorba chiar despre fostul atacant al Borussiei Dortmund, cel considerat a fi o adevărată mașinărie de goluri. Norvegianul bate record după record în tricoul lui City, atât în UCL, cât și în Premier League. Cu Haaland vârf de lance și cu oameni precum Foden, De Bruyne, Bernardo Silva sau Riyad Mahrez în jurul său, City pare mai aproape decât oricând de trofeu.
Rămâne de văzut dacă Guardiola va reuși să își facă elevii să treacă peste traumele ultimelor două sezoane și să își adjudece, în sfârșit, trofeul la care toți fanii lui City visează de când clubul a fost preluat de către șeici. Urmărește și tu parcursul campioanei Angliei și profită de cotele excelente pe meciurile tari ale “cetățenilor“!
Sursa foto: Pixabay.com