Home Utile Cum să alegi un ghiozdan corespunzător pentru copilul tău şi cum îl înveţi să îl poarte astfel încât să nu îi afecteze sănătatea?

Cum să alegi un ghiozdan corespunzător pentru copilul tău şi cum îl înveţi să îl poarte astfel încât să nu îi afecteze sănătatea?

by GetLokal.ro

Cele mai multe ghiozdane scolare sunt acele accesorii care se poartă din primul an de grădiniţă şi până în ultimul an de liceu. Practic, viaţa şcolară a copilului se învârte inevitabil în jurul ghiozdanului. 

Ghiozdanele sunt disponibile la momentul actual, atât în magazinele de specialitate fizice, în librării, cât şi în magazinele online, într-o foarte mare varietate de forme, culori, sunt fie simple, fie cu mai multe compartimente şi buzunare, cu una sau două bretele, cu roţi. Important este că ghiozdanul să scoată în evidenţă personalitatea şi interesele şcolarului, să fie uşor de purtat, să nu îi afecteze sănătatea, să fie suficient de spaţios şi să nu fie necesar să fie schimbat după câteva luni.

Chiar dacă pare greu de crezut, ghiozdanul influenţează organismul copilului aflat în dezvoltare şi în creştere. Un ghiozdan nepotrivit sau greu, un model care nu este purtat în mod corespunzător poate cauza dureri de spate, disconfort, oboseala, articulaţii dureroase, poate afecta genunchii în formare şi poate determină formarea unei posturi incorecte.

Ce se întâmplă cu corpul copilului când poartă un ghiozdan greu în fiecare zi?

În ghiozdan copiii trebuie să pună strictul necesar pentru următoarea zi, acesta fiind spaţios şi permiţând transportarea cărţilor, caietelor, rechizitelor şi a celor necesare pentru o zi de şcoală. Pe măsură ce copiii cresc, cerinţele sunt tot mai mari şi aceştia tind să pună mai multe lucruri în ghiozdan. Tot atunci apar şi durerile de spate care devin o reală problemă pentru cei mici. 

Durerile de spate se manifestă încă de la cele mai fragede vârste dacă ghiozdanul este prea greu, plin de manuale şi de rechizite. Este, de asemenea, foarte probabil că purtarea unui ghiozdan prea greu să le schimbe postura copiilor, să ducă la formarea cocoaşei, să tragă copilul pe spate, obligându-l să se aplece în faţă sau să arcuiască spatele. Acest lucru determina compresia nefirească a coloanei şi reducerea echilibrului, ceea ce îl face susceptibil la răniri şi la căzături.

Conform studiilor medicale realizate în domeniu, un ghiozdan prea greu purtat zi de zi de copii poate determina apariţia următoarelor probleme:

  • dureri de spate, umeri şi gât;
  • schimbarea posturii;
  • un risc mai mare de artrită la varsta adulta;
  • muşchii de bază slăbesc;
  • apar dureri de cap fiindcă un ghiozdan prea greu poate comprima nervii cervicali ce duce la amorţeală, furnicături şi la radierea durerii la nivelul gâtului şi braţelor.

Părinţii trebuie să îşi dea seama că ceva este în neregulă cu copilul lor în momentul în care acesta:

  • acuză dureri de spate;
  • sta aplecat în faţă când poarta ghiozdanul;
  • are dificultăţi în a lua de jos sau în spate ghiozdanul;
  • acuză dureri de mâini, amorţeala sau furnicături la nivelul degetelor;
  • prezintă dungi roşii pe umeri;
  • prezintă modificări în postura corpului său în mersul copilului;
  • nu îşi poate menţine echilibrul;
  • nu exprimă bucurie atunci când îşi face ghiozdanul pentru a doua zi sau se pregăteşte să meargă la şcoală.

You may also like

Leave a Comment

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!