Spunem despre un restaurant dacă e bun sau de evitat în funcție de mâncare, prețuri, cum suntem serviți și cât așteptăm pentru comandă. Asta nu este tot pentru unii, pentru că patronii de localuri au dus experiența unei mese în oraș într-o cu totul altă zonă, aceea a experienței inedite și nu a experienței culinare și atât.
Pentru că suntem curioși din fire astăzi povestim despre cinci cele mai ciudate restaurante din jurul lumii. Asta nu înainte de a vă îndemnă să aruncați un ochi pe o listă cu restaurantele exotice din București, o alta cu localuri speciale pentru prima întâlnire și ultima, dar nu cea din urmă, cu restaurente și servicii de delivery care acceptă și plata cu tichete de masă.
1. Twin Stars, Rusia
Cum ar fi să pășești într-un loc și să vezi că toți angajații au de fapt sosii? În Twin Stars din Moscova regula principală pentru cei care vin la interviu pentru angajare este ca ei să aibă un frate / soră geamăn / ă care vrea să lucreze în același loc.
Alexei Khodorkovsky, proprietarul restaurantului, spune că a fost inspirat dintr-un film din copilărie (Kingdom of Crooked Mirrors).
2. Hachikyo, Japonia
Nu te ridici de la masă până nu termini tot din farfurie! Deși nu pare decât replica bunicilor sau a părinților în copilărie, la restaurantul Hachikyo din Japonia chiar se întâmplă asta. Nu știm dacă mâncarea este atât de bună, dar cei care nu termină până la ultimul dumicat plătesc o amendă.
Oficialii localului spun că pescarii japonezi lucreză în condiții grele pentru a pescui cei mai buni pești care sunt apoi gătiți în restaurant și că au decis să recurgă la această “amendă” pentru a le arată recunoștința.
3. Dinner in the Sky
Un restaurant la înălțime, la propriu, pentru că masa este una suspendată la câțiva metri buni deasupra solului. Vă sună cunoscut? Am experimentat și noi senzația într-unul dintre episoadele getWeekend când am urcat deasupra Bucureștiului.
4. Dick’s Last Resort, Chicago
În Las Vegas toată lumea s-a săturat de oameni politicoși. Altfel chiar nu ne explicăm de ce un restaurant unde chelnerii și personalul angajat are trecut în fișa postului să fie cât se poate de nepoliticoși și răutăcioși cu cei care trec pragul localului.
Cei care își fac rezervare pentru a lua masa aici primesc insulte, chelnerii aruncă în ei cu șervețele. E o experiență, pe banii clienților desigur.
5. Lambert’s Café, Missouri
În localitatea Sikeston toată lumea știe să prindă lucrurile din zbor. Nu este vorba despre nicio metaforă, pentru că angajații restaurantului aruncă la propriu cu mâncare în clienți. Desigur, ce se poate precum chifle și alte lucruri solide.
Dintre cele de mai sus care ar fi restaurantul pe care v-ați dori să-l încercați?